Pluto LifeStyle

Pluto Lifestyle

De ceva vreme, pentru mine, parte din acceptarea unor schimbări profunde care m-au însoțit în ultimii ani o constituie a-mi acorda timp cu consecvență, zilnic, pentru a citi, asculta sau viziona materiale pe diverse teme, printre care unele care au legătură cu sănătatea mentală/psihică/emoțională și cu domeniul coaching-ului, evident.

Așa că ieri la porția mea zilnică de materiale, am dat peste un interviu care mi-a plăcut foarte mult și din care am rămas cu o idee foarte faină, care mi-am zis că merită să o împărtășesc în scrierea de azi.

Cu atât mai mult cu cât frica de a fi judecați de ceilalți se leagă de un articol anterior de pe blog (il regasiti aici: https://ancutacosma.ro/blog/fear-is-the-mindkiller/) în care am atins și ideea ”leilor sociali”, a fricii noastre de a nu fi judecați greșit de alte persoane.

Deci, la drum spre… Pluto, zic.

Pluto.

Știam puține lucruri despre ea, însă de ieri știu mai multe: era considerată a 9-a planetă a sistemului nostru solar și a fost descoperită relativ recent, în 1930.

Însă, Uniunea Astronomică Internaţională a adoptat în 24 august 2006 două rezoluții – 5A și 6A – prin care au recatalogat-o ca fiind: planetă pitică. 

Cum s-a ajuns la acest rezultat?

Păi, în cadrul Rezoluției 5A s-a definit termenul de „planetă”, definiția nou adoptată fiind:

„O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitaţie să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) şi (c) şi-a curăţat vecinătatea orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)”.

Raportat la noua definiție a termenului ”planetă”, Pluto – deși este relativ rotundă şi se află pe orbită în jurul Soarelui – nu îndeplinește condiția de la lit. c), pentru că orbita ei se intersectează cu cea a lui Neptun. Iar aceasta în condițiile în care nicio altă planetă nu intersectează orbita altei planete, cu excepția cometelor şi asteroizilor care (mai) fac acest lucru.

Deci, ”punct negru” pentru Pluto.

Tot Rezoluţia 5A identifică şi cele două noi categorii de obiecte care se află pe orbite în jurul Soarelui:

– „planetele pitice” şi

– „corpurile mici” din sistemul solar.

Astfel, o ”planetă pitică” se definește ca fiind „un corp cosmic care (a) se află pe orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitaţie să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), (c) nu şi-a curăţat vecinătatea orbitală şi (d) nu este un satelit al altei planete.”

În ceea ce privește ”corpurile mici” din sistemul solar, acestea sunt corpuri aflate pe orbite în jurul Soarelui, însă nu sunt nici planete şi nici planete pitice.

Buuuun.

Având adoptate în rezoluția 5A noile definiții pentru ”planetă”, ”planetă pitică” și ”corpuri mici”, a doua Rezoluție 6A i-a fost dedicată lui Pluto. Și a retrogradat-o, adică reclasificat-o la categoria planetă pitică.

În concluzie, sistemul nostru solar este format din 8 planete (nu 9): Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

Pluto… e pe cont propriu, mai mică fiind 🤓

Întrucât acum avem cât de cât o imagine asupra retrogradării lui Pluto în sistemul nostru solar, revin la ce doream să vă împărtășesc.

De multe ori, de foarte multe ori, de prea multe ori :D, ne gândim: ”Dar dacă procedez așa sau fac așa, ce o să zică lumea? Ce va spune X sau Y, dacă aude?” Adică ne gândim cum alții poate ne vor… judeca greșit. Dacă suntem sinceri cu noi, cred că fiecare dintre noi cel puțin la un moment dat din viață, am practicat tipul acesta de gândire. Me included 🤓  Însă modul acesta de a gândi, nu ne este de prea mare folos, mai ales dacă ne blochează din atingerea unor obiective personale importante.

Și acum vine… povestea 🤓

Uniunea Astronomică Internaţională, astonomii au discutat, s-au contrat, au definit și redefinit și au scos-o pe Pluto în afara sistemului nostru solar.

Iar Pluto? Pluto ce a făcut?

Pluto a continuat și continuă SĂ FIE PLUTO.

Concluzia?!

Be a Pluto.

Adică: Fii (ca) Pluto 🤓

Acționează ori de câte ori este cazul și nu întârzia să dai sens vieții tale așa cum îți dorești. Fă alegerile potrivite pentru tine, ca să fii bine și să poți să-ți îndeplinești potențialul propriu.

Iar dacă lumea chiar vorbește, las-o să vorbească. Poate chiar nu are altceva de făcut. Ceea ce – de fapt – este chiar foarte trist.

Până data viitoare… Stay curiouS … and InspirationaL 🤓  and Healthy.

And practice a Pluto LifeStyle (Adică: practica un stil de viață plutonian) 🤓

 

P.s.: Pluto nu e singură în noua ei categorie, pentru că tot în categoria ”planete pitice” intră şi: Ceres, UB313 (sau Xena conform informațiilor de pe internet), respectiv Charon – luna lui Pluto.

Deci nu doar că nu e singură, ci înțeleg că are și propria lună.

Really nice, Pluto, really nice 🤓

 

In foto: evident, Pluto

Imagine preluata de pe https://www.goodfreephotos.com

Surse web consultate pentru articol: materiale de pe site-urile IAU, Agerpres, Romania Liberă, Libertatea

Scroll to Top