“Fă cât de bine poți până când vei ști mai bine. Apoi, când știi mai bine, fă și mai bine.” – Maya Angelou
Anul 2020 este unul dificil, cred, pentru o mare parte dintre noi prin prisma pandemiei. Pentru mine personal este … și mai dificil. Și aceasta întrucât este anul în care zâmbetul tatei s-a mutat definitiv în sufletul meu și singurul loc în care ne putem regăsi va fi printre amintirile pe care am reușit să ni le facem împreună.
Astfel, momentul la care am ales să scriu aceste prime rânduri și să demarez o altă etapă profesională este pentru mine încă în plină perioadă de (re)adaptare și acceptare (din nou) a unor evenimente și schimbări profunde care se întâmplă în viața mea.
Din cauza contextului personal care mi-a impus a conștientiza aspecte despre viață și despre mine, m-am gândit o vreme cum să abordez această altă etapă profesională, în care fac trecerea de la zona activității exclusiv juridice la o zonă în care cred foarte mult și pe care o îndrăgesc: cea a coachingului cognitiv-comportamental.
Așa că înainte de a trece mai departe, pentru a-mi așeza gândurile, mi-am dat un răgaz și am reflectat la o serie de lucruri, cum sunt: ce a fost bine și ce nu a fost așa de bine în tot ce am făcut (personal și profesional), ce nu am știut și ce știu acum, ce nu am avut altădată în vedere, ce pot schimba, ce cred că face sens pentru mine de acum, de ce nu mai fac sens alte lucruri etc.
Și am procedat așa pentru că am conștientizat nevoia de a rupe ceea ce până la un punct în viața mea a fost un pattern: a trăi (personal și profesional), a face lucruri preponderent în modul “de urgență”, ceea ce nu a condus la nimic bun.
Astfel, pentru a echilibra lucrurile și a face cumva drumul invers, de la deconectare la conectarea cu cine sunt eu, am decis – deloc întâmplător – să încep această altă etapă din această zi.
De ce spun că nu e întâmplător că scriu în această zi?!
Pentru că azi mama ar fi împlinit 67 de ani și mi-ar fi plăcut să-i pot spune “La mulți ani!” în fiecare din ultimii 17 ani de când îmi lipsește.
La fel ca foarte mulți dintre noi, mama a traversat, alături de tata, diverse situații de viață, cu mult curaj, cu determinare și cu multă iubire, în ciuda vremurilor pe care le-a trăit.
Încep, așadar, această altă etapă profesională cu gândul la părinții mei și, în mod special, azi, cu gândul la mama, care în ciuda greutăților din viață a tins înspre a fi mai bine, a face bine, a învăța, astfel că acțiunile ei s-au ghidat în esență de ceea ce spunea Maya Angelou: “Fă cât de bine poți până când vei ști mai bine. Apoi, când știi mai bine, fă și mai bine.”
Cred că într-unul dintre discursurile motivaționale pe care le-am urmărit, cineva îndemna la a avea curaj în a ne urma inima și intuiția, pentru că ele știu întotdeauna cine suntem cu adevărat.
Așadar, azi, într-o încercare de a onora amintirea mamei și tradiția acțiunilor ei, pentru că stau bine la capitolul curaj :), iar intuiția (care pentru mine este reprezentată și de conectarea la propriile mele valori și de punerea lor în aplicare) am regăsit-o de ceva timp (după ce m-am întâlnit pe mine în fotoliu de la consiliere), având credința că știu mai bine, vreau să fac mai bine. Nu doar pentru mine, ci și pentru alții. Și sper să pot să o fac cât mai bine, cu mult drag, pentru atât timp cât drumul acesta va face sens pentru mine.
Înainte de a-mi lua “La revedere!” până la o viitoare postare, întrucât mi-am propus să merg conștient și fain pe drumul acesta al coachingului, nu vreau să opresc șirul gândurilor pe care le-am pus cu multă emoție în acest prim text scris, fără a-mi exprima recunoștința către toți cei pe care i-am întâlnit în cele 4 decenii de viață pe care le dețin și pentru lecțiile primite. Fără excepție. Bune sau mai puțin bune, toate m-au adus aici și acum.
Iar pentru că nu vreau să omit pe cineva, nu o să fac o listă.
Totuși, de la regula de mai sus, se impun 2 excepții 🙂 pentru că de ceva timp și cu atât mai mult de azi este despre a fi cu sens, ceea ce implică pentru mine coachingul, în ordine cronologică:
Îi mulțumesc Dianei pentru tot suportul de la consiliere, suport fără de care, dacă nu ar fi fost imposibil, sigur ar fi fost mult mai greu să mă reîntâlnesc.
Și le mulțumesc tuturor lectorilor și colegilor mei de la cursul de coaching cognitiv-comportamental al I.A.C.B.C. care au fost și vor rămâne pentru mine nu doar o sursă de învățare, ci și una de inspirație.
Până data viitoare, stay curious 🙂
Timp de citire: 4 minute.
Foto: Nufăr – Grădina Botanică ”Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
