Fear is the mind-killer

Pentru atmosferă, va las link-ul spre ”Happy Song”-ul lui John Petrucci https://www.youtube.com/watch?v=LBXH99t9UYE și vă provoc să ascultați piesa pentru a citi cu bucurie despre…

Frică.

Este o veche prietenă. Și uitându-mă în jur (adică am în minte câteva conversații pe subiectul acesta) aș spune că nu este doar a mea. Așa că prind curaj 🤓

Încerc să demarez lejer textul, însă do not worry, ajung la ”the heavy stuff”.

Cum spunea un coleg de pe vremea masterului meu: ”Tu nu-ți faci viața mai ușoară”. Adevărul este că dacă te obișnuiești cu greul (inclusiv cu subiectele grele 🤓), chiar e dificil să-ți mai faci viața (și) ușoară.

Criteriul grea/ușoară nu mă încântă deloc. Mă preocupă mai mult în ce măsură putem să avem sens și autenticitatea așa… prin viață. Deci dacă greu, înseamnă cu sens, atunci să fie primit.

Revenind, cum e și cu greul prin viață, la fel e și cu frica.

Când te obișnuiești cu ea, crezi că e o emoție normală, oricât de intensă ar fi și orice context ai trăi-o.

Dar poate, poate nu e chiar așa.

Zic unele articolele și texte că distingem între:

– Frica sănătoasă, care ar avea un răspuns calibrat la stimuli, care ne protejează.

De exemplu, te întâlnești cu un leu (exemplu acesta este dat de obicei cu tigrul; am zis să fiu creativă și să folosesc leul că este românesc 🤓 ).

În acel moment, ar fi bine să simți frică, pentru că te va ajuta să te pui în mișcare și să o iei la sănătoasa rapid și cu posibilitatea de a scăpa viu; nu garantez că și nevătămat.

O altă variantă de scenariu la frica cu leul, ar fi să intri în modul ”freeze” –  adică paralizat de frică, să rămâi pe loc, nemișcat, fără să mai respiri și să aștepți ca leul să… și vadă de drum.

Și ar mai fi,

– Frici nesănătoase, cu răspunsuri necalibrate la stimuli, care ne și cam încurcă de fapt.

La acestea de pe urmă încerc să mă refer pentru că sunt fana lor 🤓  Cross my heart!

Nu mă (mai) dau în vânt în a împărți emoțiile/stările emoționale în negative și pozitive.

Mi se pare mai potrivit a vorbi despre stări emoționale sănătoase și nesănătoase, folositoare și nefolositoare, funcționale și disfuncționale.

În sensul că emoțiile negative sunt sănătoase și ne sunt chiar necesare ca să acționăm în anumite circumstanțe (să nu uităm frica și leul meu de mai sus).

Dar pot fi și emoții sau stări emoționale nesănătoase și total nefolositoare în altele.

Când? Cum?

De exemplu, frica în varianta sa nesănătoasă.

Te trezești de dimineață și este o zi mare pentru tine sau așa o percepi: ai un examen la o materie care se află în zona ta de interes sau la job ai de făcut cine știe ce prezentare la care ai muncit considerabil sau urmează să ai o întâlnire pe care o preconizezi grea pentru că va fi cu discuții ”puțin”contradictorii cel puțin cu unii dintre participanți sau ai un proces dificil sau…

Mă opresc din enumerare, pentru că ipoteze desprinse din realitate sunt de fapt miliarde.

Alegeți voi una care vi se (poate) aplica și puteți adăuga și pandemia în tablou…

Am zis că te trezești. Buuuun. Nu doar că știi de ceva timp că ”e o zi mare” pentru tine, ci de ceva timp tot anticipând momentul, ai și simțit la propriu că este. Pentru că până în ziua cu pricina, frica te-a mai vizitat și, câteodată, chiar și îngrijorarea.

Așa că, dis-de-dimineață și în ”ziua cea mare”, frica nu întârzie să apară.

E o prietenă excelentă. Nu ratează să te susțină.

Și ca o bună prietenă să gândește să te susțină și să te ajute cât poate de mult și vine cu un up-grade în forma anxietății. Adică o teamă și o îngrijorare pe care le resimți atât de puternic că nu mai gândești prea clar, inima îți bate puternic (dar nu e atac de cord, e maxim de panică), mâinile îți transpiră și îți vine să te ascunzi, nu să pleci spre destinație sau să deschizi laptopul pentru meeting. Plus, gândurile: ori nu mai e niciunul, ori sunt mii.

Și să nu uit: pe lângă toate acestea ți-e și teamă că simți frica asta…

(Sper că nu am uitat nimic.)

Așa că, în forma aceasta ”excelentă”, adică în ciuda ei, cumva reușești și te mobilizezi (nici nu știi prea bine cum) și faci față zilei, evenimentelor.

La final, simți că a fost un imens consum de energie, însă ziua a trecut și te gândești că data viitoare va fi mai simplu.

Însă, nu întotdeauna este.

Ceea ce apreciezi că e ceva trecător, poate deveni… ”normalitatea” ta.

Și fiind mereu mult prea mult sub presiune și cu o multitudine de lucruri de rezolvat și proiecte de finalizat, nu realizezi că poate ar fi bine să faci ceva în legătură cu aceste stări, înainte că ele să-ți definească o parte din zile și poate să te definească.

Adică, să prindă forma unor tulburări de sine stătătoare sau accesorii ale unui burn-out ”de calitate”.

Se spune ca suntem ființe raționale.

Aș spune ca da, începem să fim atunci când începem să ne cunoaștem stările emoționale, mai ales cele care ne dau de furcă, pentru că abia atunci putem alege între a acționa sau a reacționa.

Suntem mult mai mult decât credem ființe emoționale, iar faptul că nu ne cunoaștem emoțiile, nu înseamnă că ele nu există.

Apropos de ființe emoționale, dacă vă gândiți că nu este chiar așa:

Când ați mâncat ultima dată toată ciocolata? Cum de s-a întâmplat așa? 😀

Ce am putea face cu fricile noastre?

O parte din răspuns este conținut chiar în titlu articolului:

”Fear is the mind killer” (Seria Dune, scrisă de Frank Herbert), adică: ”Frica este ucigașul minții”.

Adică, putem începe prin a înțelege, cum spune folosind alte cuvinte și Christophe Andre în ”Psihologia fricii” că: ”Teama ne pune (…) inteligența sub influența ei”, respectiv că: ”Să-ți fie frică este benefic pentru supraviețuire. Să știi să-ți reglezi frica este benefic pentru calitatea și inteligența vieții.”

Ne-am născut programați pentru frică și, tot Christophe Andre în aceeași carte spune, într-o formulare romantică/poetică, că: ”Fricile aparțin patrimoniului omenirii” și că ”Strămoșii îndepărtați și-au transmis fricile speciei noastre. Ca toate moștenirile, aceste temeri sunt, în același timp, o șansă pentru supraviețuirea noastră, dar și o povară pentru calitatea vieții noastre. Încă din prima zi, suntem ”conectați la rețeaua fricii”. Însă fricile noastre devin excesive abia mai târziu, prin traumatisme, educație, cultură.”

Teama, frica este o emoție fundamentală, ”alfa și omega tuturor neliniștilor noastre”, citându-l din nou pe același autor menționat anterior.

În sine, este o emoție sănătoasă în măsura în care ne protejează și reprezintă un răspuns calibrat la stimuli.

Tot din categoria ei, fac parte o serie de emoții derivate, precum: anxietatea, angoasa, panica, groaza. Toate acestea, în variantele lor intense, disfuncționale au un numitor comun: nu sunt calibrate, intensitatea lor nu este proporțională cu pericolul (care poate nici să nu existe, să nu fie real) pentru a acționa corespunzător. Deci, sunt nesănătoase.

Unde vreau să ajung?

În prezent, multe dintre fricile noastre sunt generate nu de către leul din exemplul meu, ci de ”leii sociali”, adică de contactele sociale, de teama de a nu fi judecați greșit.

Și vin însoțite de alte emoții negative, printre care 2 dintre ”preferatele” mele: rușinea și vinovăția.

Pentru ca fricile să nu ajungă să ne facă viața imposibilă, trebuie să le facem noi lor viața imposibilă. Iar aceasta înseamnă a le observa, a descifra mesajul lor și a le confrunta.

Care este mesajul fricilor noastre?

Cred că este un mesaj diferit pentru fiecare dintre noi.

Pentru exemplele pe care le-am imaginat în parte mai sus, pot doar să fac apel la experiența mea personală.

Au fost situații în care frica sau anxietatea pe care am resimțit-o m-a atenționat că situația de viață este relevantă pentru mine, este importantă, contează pentru că implică relații importante pentru mine sau pentru că acțiunile mele, eforturile mele pun în practică o parte din valorile mele.

Și da, au fost situații în care anxietatea mi-a atras atenția asupra faptului că poate de mult timp merg împotriva propriilor mele valori.

În ambele situații, după ce am lucrat cu emoțiile și am înțeles mesajul, le-am putut și recalibra măcar în parte. Și am avut alegerea de a acționa într-un fel sau altul.

Fac parte dintre acele generații care au fost educate cu și prin frică. Astfel că – dacă am în vedere ce spune Christophe Andre – pot spune că o parte din fricile mele au devenit excesive prin educație. Altele prin traumatisme, iar cultura… a făcut și ea ce a putut, adăugând mai mult la exces, decât la sănătate.

Probabil frica este una dintre emoțiile fundamentale care ne poate defini, dacă o ignorăm atunci când este nesănătoasă și nu (mai) coborâm în arenă.

Alegerea cred că de cele mai multe ori ne aparține.

Până la următorul articol, îndemnul meu rămâne același… plus încă ceva – pentru că alături de curiozitate este nevoie și de inspirație:

Stay curiouS and … inspirational 🤓

P.s. Umorul este sănătos și eu apelez la el pentru că îmi face viața puțin mai ușoară, iar textele scrise astfel eu le percep că pot aprofunda subiecte dificile, cu ceva lejeritate. E foarte important să tratăm cu seriozitate sănătatea noastră emoțională, însă aceasta nu ne împiedică să o facem printr-o abordare mai puțin încrâncenată. Poate fi utilă. Inspiră flexibilitate.

* “I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain.”

Textul redat – din care a fost extras și titlul articolului – este din seria ”Dune” scrisă de Frank Herbert. Textul este cunoscut și sub denumirea de ”Litania împotriva Fricii”.

Pentru mai multe informații, accesați https://en.wikipedia.org/wiki/Dune_(novel)

© Foto: Parte din clădirea de pe str. Cloșca din Cluj-Napoca, unde se regăsește inscripția din foto.