Lecțiile învățate de la bunica și Papa Francisc

În copilărie, duminica era ziua în care mergeam la biserică împreună cu bunica paternă.


Mergeam la slujbă într-o biserică ridicată de credincioșii greco-catolici, care, undeva prin anul 1948, fusese preluată și atribuită unei parohii ortodoxe.

Poate de aceea, reprezentările divinității din icoanele catolice mi-au rămas mai apropiate sufletului.

Fiind născută la începutul anilor 1920, bunica a fost botezată și religia ei era greco-catolică. Ulterior, în contextul anului 1948, când Biserica Greco-Catolica a fost scoasa în afara legii de statul comunist, bunica a fost obligată să treacă la religia ortodoxă.

Bunica a plecat dintre noi în anul 2002. Iar până la plecare ei, după Revoluția din 1989, a revenit la practicarea religiei greco-catolice, pentru că nu a putut uita ce a trăit cu privire la identitatea sa religioasă.

La câțiva ani după plecare bunicii, am vizitat Roma și am pășit în Bazilica Sf. Petru. Și, pentru că bunica era în gândurile mele, emoția pe care am simțit-o a fost una profundă.

Fac parte din generația crescută, în mare parte, de bunici.


Bunica mea nu a avut o viață ușoară — și asta și-a pus amprenta asupra ei în multe feluri. Ne povestea despre război, despre foamete, iar în poveștile ei „regele” și „rușii” apăreau des. Am scris mai multe despre istoria bunicii mele aici.

Și totuși, una dintre lecțiile învățate de la bunica, ce constituie o lecție fundamentală și o valoare care mi-a rămas adânc întipărită este următoarea: Dumnezeu este unul și ne unește dincolo de reperele religioase diferite pe care le putem avea fiecare.

Relația mea cu bunica — ca orice relație profundă, reală — a avut nuanțe, lumini și umbre.


Dar privind azi în urmă (și pentru că am lucrat conștient la această relație interioară), dacă ar fi să trag o singură concluzie, aceasta ar fi: lucrurile bune, cu adevărat importante, au avut un impact mai mare.

Această înțelegere nu a apărut peste noapte.
A fost un drum.

Și, pe acest drum, un rol neașteptat l-a avut… Papa Francisc.

Poate pare surprinzător, dar e cât se poate de real: liderii lumii noastre, valorile pe care ei ni le transmit prin mesajele lor ne pot influența viețile în mod profund.

Nu știam foarte multe despre Papa Francisc.
Auzisem mesaje, citisem articole.


Multe dintre ideile lui rezonau cu ceea ce și pentru mine era important: empatie, simplitate, demnitate, solidaritate.

Așa că, în 2019, când și-a anunțat vizita în România, am știut că vreau să ajung la Blaj.

Nu atât ca cetățean sau credincioasă, ci mai ales ca nepoată.

Am plecat la Blaj cu un proiect sau scop personal profund: să reașez simbolic și emoțional relația cu bunica mea.
Pentru că, da, putem repara, reașeza, reconcilia ceva în noi legat de relațiile importante din viața noastră chiar și după ce cei dragi nu mai sunt.

Pe 2 iunie 2019, am fost pe Câmpia Libertății, alături de mii de oameni.


Vizita Papei a avut atunci un mesaj simplu și profund: „Să mergem împreună!”

Anterior vizitei de la Blaj, intrând în Catedrala Mântuirii Neamului de la București Suveranul Pontif a spus: „Vin ca un frate, fiindcă iubirea care ne apropie e mai puternică decât istoria care ne-a îndepărtat”!

Pentru mine, drumul și prezența la Blaj a reprezentant un pelerinaj dublu, unul ce avea în centrul său atât ideea solidarității, dar și proiectul meu, profund personal, afectiv, vindecător.


Am fost acolo împreună cu ceilalți, dar mai ales cu gândul la bunica mea.


Am trăit momente cu lacrimi în ochi, iar acele clipe mi-au adus o liniște nouă și o formă de pace.
Un fel de reașezare tăcută, dar profundă, a unei relații dragi.

Zilele acestea, vestea dispariției dintre noi a Papei Francisc m-a întristat.


Însă, între timp, am aflat ceva ce nu știam în 2019: și el a avut o relație foarte apropiată cu bunica lui.
Când am aflat aceasta, am zâmbit și m-am gândit: „Uite cum, chiar și după plecarea sa, continuăm să mergem împreună.”

Așa am înțeles încă o dată ceva esențial, ce te poate ajuta și pe tine mai ales în contextul plin de incertitudine din aceste zile din preajma turului 2 al alegerilor prezidențiale din România:

Suntem atrași de lideri care împărtășesc aceleași valori cu noi. Uneori, fără să știm exact de ce, îi simțim aproape. Într-un fel, ei și mesajele lor reflectă ceea ce ne inspiră sau este important pentru noi: rădăcinile noastre, dorurile noastre.

Iar, alegerea noului Papă, Leon al XIV-lea, mi-a trezit din nou acel sentiment profund de apropiere — unul care coexistă firesc, în mine, cu respectul față de toate credințele.

Pentru că, așa cum m-a învățat bunica: Dumnezeu este unul, chiar dacă drumurile prin care Îl căutăm sunt diferite.

Sunt aceste lecțiile învățate de la bunica și Papa Francisc dintre cele care rămân cu mine. 

Credit foto: arhiva personală.