Timp de citire și audiție: 4 minute
În viețile noastre, suntem adesea tentați să ne definim prin lucrurile pe care credem că nu le putem face sau care ni s-a spus că nu suntem în stare să le realizăm.
Din păcate, în astfel de cazuri putem fi în prezența unor convingeri limitative care, de multe ori, nu ne aparțin cu adevărat, ci ne-au fost insuflate din mediul în care am crescut, de sistemul de învățământ sau de părerile altora.
Ne surprindem adesea rostind cuvintele „nu pot” sau „nu sunt în stare” sau le gândim în mod automat, ceea ce ne poate împiedica să explorăm și să ne dezvoltăm adevăratul nostru potențial.
Adevărata provocare stă în a ne opri puțin și a chestiona acest ”nu pot”, în a ne schimba perspectiva și în a ne concentra asupra a ceea ce am putea sau putem realiza. Gândindu-ne la propriile noastre capacități și resurse, putem să ne descoperim adevărate talente și să ne depășim limitele (auto)impuse. Fiecare nouă zi ne oferă oportunitatea de a trece de la „eu nu pot să…” la „hai să văd ce pot!”
Și pentru aceasta, uite, vin cu povestea mea care poate îți va fi de folos.
O vioară mică de-aș avea…
Mie mi-a plăcut muzica de când eram copil. Îmi aduc aminte și acum caietul de muzică din clasele primare și gimnaziale în care desenam frumos cheia Sol. Era atât de frumoasă la început de portativ!
Și toate au mers bine la acest capitol pentru mine până când, la fel ca la orice școală care se respecta în anii 80-90, și la școala mea au avut loc celebrele selecții pentru corul școlii.
Din păcate, eu nu am luat selecția pentru motivul: ”nu are voce”. Însă, cum mai aveam colegi în această situație, ca să nu ne simțim totali excluși, am fost transferați, ca să spun așa, la secția mai puțin muzicală a recitatorilor de poezie.
Dar, uite, trick-ul acesta găsit la vremea aceea pe mine nu m-a ajutat deloc, pentru că îmi plăcea muzica și ceea ce am interiorizat a fost o respingere, o catalogare, o limitare.
Cu totul altfel ar fi stat lucrurile, dacă în loc de ”nu are voce”/”nu au voce”, situația ar fi fost rezolvată așa: ”Ok. Haide să vedem ce poți! Încerci un instrument muzical?!” Și școala ar fi avut de câștigat foarte mult, pentru că nu ar fi avut doar un cor, ci ar fi înființat și o mică orchestră.
Dar ipoteza aceasta nu a avut loc. Adică, cel puțin o parte din ea nu a avut loc până în toamna anului trecut, când am fost inspirată de un context muzical de zile mari – despre care am și scris aici – și am trecut la fapte: mi-am luat o vioară (!!!)
Mi-am zis: ”Ia să verific eu ”nu pot să…”-ul acesta destul vechi și să văd ce aș putea!” Pentru momentul acesta să știi că am scos din tolbă (dacă tot le am!) câteva tehnici cognitive și m-am uitat puțin și la dovezile din realitate, care îmi arătau că atunci când am încercat ceea ce alții mi-au spus că ”nah, știi nu cred că poți” sau ”ție o să-ți fie greu să faci asta”, de fapt am putut.
Apoi, ca să mă țin de repetat, evident am avut nevoie și de câteva tehnici comportamentale 🙂
Și am început așa…
– Era 17 octombrie 2022:
Daaaa, fără arcuș, doar ciupind corzile.
– A continuat așa și eram la acest moment din înregistrare undeva prin 30 octombrie 2022:
Heiiii, sună ca la început 🙂 Nimeni nu s-a născut învățat!
– Timpul a trecut și uite aici eram în 18 decembrie 2022 când mă acompania și o chitară – sună foarte bine… chitara, evident. Bine și chitarisul exersează de ani!
Eu mai am ceva treabă, nu-i așa? 🙂
– Și azi, sună cam așa:
Ceva mai bine, nu?! Deci, exercițiul este una dintre chei.
Așadar, dacă nu treceam la fapte, nu aș fi descoperit…
– că urechea muzicală se poate dezvolta (mulțumesc Otilia pentru suport și îndrumare!)
– că ”nu are voce”, nu înseamnă că nu pot încerca altceva în zona muzicală – și asta este aplicabil în cazul oricărui alt vechi și de demult ”nu are…„ / ”nu poate…”,
– că vioara are o inimă (!) și multe alte lucruri fascinate despre acest instrument – de fapt, am deschis ușile unei întregi lumi prin intermediul lui,
– că motivația este importantă și o notă muzicală sau douăzeci de note muzicale greșite nu mă vor opri dacă eu chiar vreau să învăț,
– că în ceea ce mă privește, la capitolul capacități – aptitudini, eu sunt singura care determină ce pot, cât pot și dacă aleg să acționez. Și azi și la 90 de ani. Și că, la vioară – eh, dar și în viață! – important este să continui indiferent dacă ai greșit sau ratat vreo notă!
În loc de concluzie
Experiența mea cu vioara mi-a dovedit din nou că multe dintre gândurile automate și convingerile limitative ne pot împiedica să atingem potențialul nostru adevărat. Cu toate acestea, am redescoperit că, oricât de vechi ar fi, le putem depăși, chestionându-le, schimbându-ne perspectiva și acționând.
Putem rescrie programele mentale sau convingeri care ne sabotează și putem cultiva o mentalitate proactivă și pozitivă, putem transforma emoții dificile în emoții care ne susțin în a acționa.
Încrederea în propriile noastre capacități ne ghidează către succes, iar motivația și perseverența ne ajută să învățăm și să ne dezvoltăm în permanență. Deci, indiferent de vârstă sau de obstacolele aparente, să nu ne lăsăm copleșiți de temeri sau îndoială, oricât de vechi ar fi ele, ci să ne spunem: „Hai să văd ce pot!”
Și, da, în fotografii, este chiar ea, vioara.
