Dialog (de) interior

Dialog de interior
Seria Scurtelor scrieri urbane cu intenții terapeutice pe alocuri

Două fotolii, în care stau așezate, față în față, două… umbre.

 

Umbra 1:

– Ce mai faci?

         Umbra 2:

         – Întrebi că-ți pasă?

Umbra 1:

– Chiar și dacă nu mi-ar păsa… nu ție ar trebui să-și pese?

         Umbra 2:

         – De cine? De mine să-mi pese?

Umbra 1:

– Da, de tine în primul rând.

         Umbra 2:

         – Dacă lor nu le pasă, mie de ce mi-ar păsa?

Umbra 1:

– Îmi pare rău că simți așa. Poate le pasă, dar nu știu să-ți arate.

         Umbra 2:

         – … Da, e posibil. Dar nu cred.

Umbra 1:

– Ție îți pasă?

         Umbra 2:

         – Nu, nu de mine. Adică, știi, până la urmă ce sunt eu fără ei?

Umbra 1:

– … Ce ești?

         Umbra 2:

         – Nu știu. Fără ei, cred că nu sunt mare lucru.

Umbra 1:

– De ce spui asta?

         Umbra 2:

         – Pentru că… pentru că… lasă că nu contează.

Umbra 1:

– Ce îți dorești cel mai mult în viața?

         Umbra 2:

         – Libertatea, poate…

Umbra 1:

– Nu ești liberă?

         Umbra 2:

         – Nu. Niciodată. Ba da… atunci când citesc. Sau scriu.

Umbra 1:

– Deci… ești puțin liberă?

         Umbra 2:

         – Puțin… E complicat. Știi… pare că sunt liberă, dar sunt atâtea lucruri care m-au… închis.

Umbra 1:

– Unde?

         Umbra 2:

         – Aici (și își dusese mâna la inimă).

 

Umbra 1:

– Dar ai vrea să… nu mai fii închisă? Ai vrea să… ieși?

         Umbra 2:

         – Nu cred că mai știu cum. Mi-e frică. Și dacă ies, vor crede că nu îmi mai pasă de ei.

Umbra 1:

– E important ce cred ei?

         Umbra 2:

         – Da. Fără ei sunt… nimic.

Umbra 1:

– Dar așa, închisă… ești?

         Umbra 2:

         -… (tăcere).

Umbra 1:

– Ești?

         Umbra 2:

         – Nu.

Umbra 1:

– Vrei să te ajut să ieși?

         Umbra 2:

         – Mi-e frică. De ce vrei să mă ajuți?

Umbra 1:

– Pentru că ești valoroasă. Vei înțelege în cele din urmă că… ești. Chiar ești.

         Umbra 2:

         – Ce friiică îmi e…

Umbra 1:

– E normal. Dar cred că merită.

         Umbra 2:

         – De ce crezi asta?

Umbra 1:

– Pentru că tu ești cea mai importantă persoană din viața ta. Nu uita. Ești valoroasă.

 

Și… a înțeles și nu a mai uitat.

Și citește și scrie.

E liberă.

 

End of story.

Begining of life.

Scroll to Top