Timp de citire: 2 minute
Zilele trecute am avut o discuție interesantă, în care am avansat ideea unui exercițiu de imaginație care implică… un altfel de CV, un CV emoțional.
Evident, un astfel de CV este unul privat, intim, pe care fiecare dintre noi și-l poate face. (Și nu, nu este unul de prezentat sau mai rău, de cerut de către cineva, pentru că nu este deloc legal – precizare pe care o fac pentru ca să nu le vină unora idei!)
Și zic despre un posibil CV emoțional pentru că există o parte nevăzută a cunoscutului CV profesional, în care stau enumerate competențele și realizările noastre sau un parcurs profesional… ”de invidiat” sau ”interesat”.
Dacă ne permitem un moment de onestitate, singuri fiind, noi cu noi, cred că putem admite că unele realizări profesionale vin (și) cu (mari / niște) costuri emoționale. Unele dintre costuri iau forma stresului sau chiar forme mai grave, precum cea a stresului cronic sau burnout-ului.
Și da, unele costuri poate nu avem cum să le estimăm de la bun început. Face parte din viață să experimentăm, să alegem, să greșim – față de noi și față de alții, să învățăm, să ne scuturăm de praf și să mergem mai departe, încercând să (ne) facem mai bine.
Iar aici, la momentul acesta al mersului mai departe, cred că putem face ceva diferit. Putem evalua ce nu a mers bine și putem alege diferit. Aici, poate fi momentul unui exercițiu de imaginație în care să ne evaluăm în mod intim, privat, noi cu noi, și CV-ul emoțional.
Dacă vrei să faci un astfel de exercițiu de imaginație care implică o doză de onestitate…
Haide să ne închipuim cum întoarcem foaia CV-ului profesional și, pe verso, găsim scris CV-ul emoțional.
Fie că recunoaștem, fie că nu, moment cu moment, drumul nostru profesional vine la pachet și cu o parte nevăzută, una interioară, intimă, cu ceea ce putem numi un parcurs emoțional.
Acceptând acest exercițiu, putem evalua unde ne situăm în ambele zone. Și da, putem constata că la momentul X, în care profesional eram în poziția Z – o poziție ”de invidiat” sau ”de succes” – parcursul nostru emoțional era… exact pe dos.
Da, știu, nu este un exercițiu ușor. De aceea nu cred că îl vor face foarte mulți. Ideea este că dacă l-am face (chiar și rar), cred că alegerile noastre ar putea fi altele, unele pe care le facem cu mai multă grijă față de noi și, poate, cu beneficii pentru toate părțile implicate.
Și nu, nu vreau să spun absolut deloc că alegerile noastre ar trebui să fie în sensul de a ne feri și a nu ieși din zona de confort sau a ne feri de dificultăți sau a evita să fim acolo unde ne dorim din punct de vedere profesional. Din contră. Cred că având reprezentarea faptului că există (și) costuri nevăzute, însă extrem de importante, am alege asumat. Ne-am uita și la valorile noastre și poate am alege atât cât este sănătos pentru noi și pentru dezvoltarea noastră. Iar câteodată, a alege asumat poate însemna (și) a spune ”Nu” exact atunci când majoritatea ar spune ”Da”, pentru că a performa este regula socială – culturală.
Exemplele sau trimiterile la situații concrete ne ajută să ne înțelegem unii altora mai bine ideile.
Așa că uite exact ce vreau să spun: o persoană (reală) a fost în situația de a alege între a începe sau nu un nou parcurs, un parcurs care ar fi ajutat-o foarte mult în carieră. Dar această alegere venea ”la pachet”, pentru un interval de 2-3 ani, cu mai multe sarcini, deci, implica pe lângă beneficii și (diverse) costuri (emoționale).
A analizat și a decis să nu urmeze acel parcurs. Când a analizat a avut în vedere atât beneficiile pe care continuarea acelui parcurs i le-ar fi adus (și erau câteva!), dar și costurile, inclusiv cele emoționale – psihice.
Și a spus „nu”, apreciind că este mai importantă sănătatea sa (inclusiv, emoțională) de care va avea nevoie toată viața pentru dezvoltare sa profesională. Sfârșit. 😊
Revenind la discuția de care spuneam la începutul acestui articol…
Discuția fost una destul de liberă sau, noi, cei implicați în aceasta am considerat că, dincolo de competențe și realizări, relațiile interumane sunt cele care contează și ne influențează major. Astfel, am ales să vorbim și despre momentele dificile ale carierelor noastre, despre partea nevăzută a realizărilor noastre, nu numai despre ”succesuri”. A fost o discuție din care, în opinia mea, am avut cu toții de câștigat la nivel uman, dar și profesional și pe care mi-o voi reaminti peste ani.
Noi toți suntem într-un maraton numit viață (personală și profesională), iar nu într-o cursă de viteză. Deși, câteodată, pare că este exact invers. Iar din maratonul acesta, nu-mi face plăcere să-ți spun, dar știi și tu că vom ieși la un moment dat. Propunerea mea este să ne însoțim unii pe alții suficient de înțelept pentru a parcurge cât mai mult din drum împreună.
Cât privește CV-urile noastre emoționale, ni le doresc a fi cu cât mai multe momente de sărbătoare, cu emoții care, și atunci când sunt dintr-un registru negativ, să ne miște pentru a acționa, a ne dezvolta, a comunica, a ne susține. Pentru că fiecare dintre noi avem dreptul la o carieră frumoasă și la o viață împlinită.
Până data viitoare, rămâi curios 😊
