Cultura 2022 (I.)

La mulți ani! Să vă fie anul cum vi-l doriți.

La fel ca anul trecut, încep, și în acest an, seria de articole de pe blog cu câteva recomandări de lectură. Recomandările la care mă voi referi în acest material, cât și în următoarele două, sunt dintre acele cărți pe care le-am parcurs pe final de an 2021 și început de 2022 și pentru mine intră la categoria ”cultura cura”.

Fac o mică paranteză:

Ca practician al coachingului, având formarea în coaching cognitiv-comportamental, am aderat la modelul teoretic pe care acesta îl pune la dispoziție, însă, în raport cu metodele pe care le utilizez, sunt câteodată eclectică – în sensul alegerii și folosirii acelor metode care pot fi utile pentru client.

De ce spun aceasta?

Pentru că și situația lecturilor mele este similară; acestea sunt eclectice, în sensul că nu sunt exclusiv din zona cognitiv-comportamentală. Cred că îmi pot păstra flexibilitatea și dorința de cunoaștere, acționând în ideea flexibilității și a cunoașterii. Iar aceasta înseamnă practic să accesez informații și lecturi și din zone diferite celor îi care m-am format.

Acestea fiind spuse, recomandările pe care le voi face vizează autori din domenii, zone de expertiză, școli sau formări altele decât cea cognitiv-comportamentală. Însă, dacă ar fi să găsesc un numitor comun pe care îl au autorii, indiferent de domeniul și formarea lor (medicină, psihiatrie, psihologie, dezvoltare personală), cred că este acesta: dorința de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă – cel puțin – importanța pe care o are sănătatea psihică, emoțională în viețile lor și necesitatea informării, educării, învățării despre această zonă.

Revenind, prima recomandare este reprezentată de cartea scrisă de Gabor Maté, intitulată ”Când corpul spune nu – Costul stresului ascuns”.

După mai bine de 17 ani de la publicarea sa în anul 2003, cartea a apărut anul trecut și la noi în țară, în traducere din limba engleză de Adriana Ionescu, la editura Curtea Veche Publishing (București, 2021).

Cum eu am primit-o cadou, pot doar spune că am văzut-o la vânzare în vitrina Librăriei Universității, Cluj-Napoca. De asemenea, se găsește și pe internet, în librăriile virtuale – o poți găsi aici, pe Libris sau aici, pe Cărturești.

Nu am citit recenzii despre lucrare. L-am urmărit și îl urmăresc pe Gabor Maté – medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative, cu expertiză în mai multe domenii printre care adicții, stres și dezvoltarea copilului – cu mult interes de ceva timp în social media, cât și accesând diverse materiale (inclusiv video), disponibile pe internet. Printre acestea, din toamna anului trecut, se numără și filmul The Wisdom of Trauma – poate fi văzut accesând thewisdomoftrauma.com – în care alături de Gabor Maté este explorată ideea principală a traumei ca forță invizibilă care ne modelează viețile.

Astfel, revenind la carte, nu am simțit nevoia de a mă informa în mod particular despre aceasta, întrucât mizam pe ceea ce descoperisem deja despre autor și munca sa.

Vă recomand cu drag această lectură din care mi-au plăcut extrem de mult:

1. În ceea ce privește conținutul, ideile exprimate:

• Ideea legăturii indisolubile dintre minte și corp, nu doar pentru a înțelege boală, ci pentru a înțelege sănătatea;
• Exemplele personale, auto-referențiale ale autorului, nu doar din calitate de medic, ci și de fiu, soț, tată etc. care dau și mai multă greutate celor expuse; fiecare experiență personală împărtășită de autor, înseamnă încă un fir adăugat altui fir, care adunate împreună conectează în mod intim cititorul și autorul;
• ”Cei șapte A ai vindecării” – ultimul capitol în care autorul propune o soluție pentru a ne dezvolta competența emoțională, ca spațiu interior necesar pentru a face față solicitărilor inevitabile ale vieților noastre, pentru a evita să ne creăm altele inutile și pentru a continua procesul de vindecare;
• Faptul că scrie simplu și direct și, astfel, atât de frumos despre sinele creator și importanța lui, pentru că, spune el, ”toată lumea are o dorință de a crea”. Aceasta parte mi-a plăcut atât de mult, încât motto-ul de la începutul acestui material este reprezentat de un citat care îi aparține și în care m-am regăsit.

2. În ceea ce privește forma, stilul:

•  Prezentarea de explicații medicale (accesibile ca limbaj) în legătură cu cazurile studiate, trimiterile la cercetări și la autori care, de asemenea, au fost sau sunt experți și deschizători de drumuri în diverse domenii sau teorii,
•  Expunerea cazurilor folosind (și) metoda dialogului, ceea ce dă dinamism textului și are rolul de a caracteriza în mod direct pe fiecare dintre interlocutori (pacienți, rude etc.),
•  Faptul că notele, trimiterile pentru fiecare capitol, se regăsesc la final, ceea ce face ca lucrarea să nu fie încărcată.

Iată și câteva fragmente din carte:

”(…) Reacția luptă-sau-fugi există astăzi în același scop care i-a fost atribuit inițial: pentru a ne permite să supraviețuim. S-a întâmplat însă că am pierdut legătura cu instinctele concepute să fie sistemul nostru de avertizare. Corpul alcătuiește un răspuns la stres, dar mintea nu recunoaște amenințarea. Ne menținem în situații stresante fiziologic, cu o conștientizare redusă a stresului sau cu o lipsă de conștientizare. (s.n.) Așa cum a subliniat Selye, factorii de stres din viața majorității oamenilor de astăzi – cel puțin în lumea industrializată – sunt emoționali. La fel ca animalele de laborator incapabile să scape, oamenii rămân prinși în stiluri de viață și în modele emoționale dăunătoare sănătății lor. Cu cât dezvoltarea economică este mai mare, se pare, cu atât suntem mai imuni la realitățile noastre emoționale. Nu mai simțim ce se întâmplă cu organismele noastre și, prin urmare, nu putem acționa pentru autoconservare. Fiziologia stresului ne macină organismele nu pentru că și-a depășit utilitatea, ci pentru că s-ar putea să nu mai avem competența să îi recunoaștem semnalele.” (pag. 56-57)

”Autoreglarea (s.n.), scrie Ross Buck, ”presupune împlinirea competenței emoționale, care este definită ca puterea de a trata în mod adecvat și satisfăcător propriile sentimente și dorințe”. (…) Competența emoțională necesită: (s.n.)

• capacitatea de a ne simți emoțiile, astfel încât să fim conștienți când ne confruntăm cu stresul;
•  capacitatea de a ne exprima sentimentele în mod eficient și, prin urmare, de a ne afirma nevoile și a ne menține integritatea granițelor emoționale;
• posibilitatea de a distinge între reacțiile psihice relevante pentru situația actuală și reziduurile din trecut; ceea ce dorim și cererea din partea lumii trebuie să fie în conformitate cu nevoile noastre actuale, nu cu nevoile inconștiente, nesatisfăcute din copilărie; dacă granițele dintre trecut și prezent se estompează, percepem pierderea sau amenințarea pierderii acolo unde nu există;
•  conștientizarea acestor nevoi reale care necesită satisfacție, mai degrabă decât reprimare, în scopul obținerii acceptării sau aprobării altora. (s.n.)

Stresul apare în absența acestor criterii (…). Perturbarea cronică duce la o stare de sănătate precară.” (pag. 59)

”Nu înțeleg de ce am cancer”, a spus o femeie cu cancer (…) ”Am dus o viață sănătoasă, am mâncat bine, am făcut exerciții fizice regulat. Am avut grijă de mine. Dacă cineva ar trebui să fie o imagine a sănătății, eu sunt aceea.” Zona pe care a ignorat-o era invizibilă pentru ea: stresul legat de reprimarea emoțională. Eforturile ei conștiincioase (și conștiente) de a avea grijă de sine corespunzător nu se puteau extinde până la un teren de luptă, despre care nu știa că există. De aceea, cunoștințele și informațiile au puterea de a transforma (s.n.) și introspecția este mai utilă pentru oameni decât consilierea. Dacă dobândim capacitatea de a ne privi cu onestitate, compasiune și cu o viziune senină, putem identifica modurile prin care trebuie să avem grijă de noi înșine. Putem vedea zonele ascunse anterior în întuneric.” (pag. 302)

”(…) relația dintre furie și bolile cardiovasculare (s.n.) este, de asemenea, o funcție a aparatului psiho-neuro-imunitar. (…) cum să rezolvăm dilema furiei? Dacă exprimarea furiei este dăunătoare și la fel este reprimarea acesteia, cum speram să obținem sănătatea și vindecarea? (…) Când furia sănătoasă începe să fie trăită, nu vezi nimic dramatic. (s.n.) Ceea ce vezi este o scădere a tensiunii musculare. (…)” (pag. 335-336)

”Există două valori de bază pe care, dacă le onorăm, ne pot ajuta să ne vindecăm și să rămânem întregi. Prima valoare este sinele creator. (…)” (pag. 347) ”A doua (…) – legătura noastră cu tot ce există.” (pag. 348) (s.n.)

Cele menționate mai sus, la care se adaugă fără îndoială multe altele pe care le veți descoperi citind cartea, fac ca aceasta să nu fie ”încă o altă carte despre stres”, cum spune Gabor Maté că au perceput-o a fi unii dintre editorii americani, ci, din contră, să fie un ”catalizator pentru transformarea personală” a cititorilor săi, așa cum, de altfel, și speră autorul ca această să fie, încă din primele file ale cărții. Pentru că ”(…) transformarea aduce vindecarea – apropierea de integritate, de plenitudine – a ceva ce există deja”.

Din perspectiva persoanei care s-a confruntat cu evenimente dificile de viață și cu suficient stres, lectura cărții lui Gabor Mate nu a făcut decât să-mi întărească din nou convingerea necesității exersării criteriilor competenței emoționale, a autoreglării emoționale, a practicării autenticității și (auto)compasiunii.

De ce?

Pentru că a fi în armonie cu noi, a ne exprima (și emoțional eficient), a crea și a onora legătura noastră cu tot ce există înseamnă a fi mai aproape de potențialul de sănătate și integritate. Ceea ce cred că fiecare dintre noi ne dorim, pentru noi și pentru cei dragi.

Până la recomandarea următoare, știi:

Stay curiouS 🤓