Timp de citire: 6 minute
”Munca juristului necesită sensibilitate și finețe: pentru a putea convinge, el trebuie să perceapă felul de blur din mintea celuilalt și să argumenteze corespunzător.”
Dr. Andrei SĂVESCU în Juridice.ro
Când îți alegi o carieră, nu alegi numai activitățile pe care le vei desfășura sau cerințele pe care le vei avea de îndeplinit. Alegi un stil de viață, care include: mediul în care vei lucra, condițiile din acel mediu, persoanele cu care va trebui să lucrezi sau să interacționezi, problemele pe care le vei avea de rezolvat, posibilele recompense. Te raliezi unor valori profesionale, interese și chiar unui tip de gândire.
Dar să o luăm cu începutul.
Acum o săptămână, încercam să fac un mic sondaj pe contul dedicat de Instagram, adresând la ”story” următoarea întrebare: ”Te poate ajuta sensibilitatea în cariera juridică?”
Întrebarea nu era întâmplătoare. Răspunsuri primite la întrebare? Vizualizări multe, dar răspunsuri primite: 0.
Este posibil ca subiectul să nu prezinte importanță pentru cei care deja practică profesia și/sau pentru cei care studiază pentru a profesa ulterior. Este posibil și ca cei care sunt posesorii unei doze de sensibilitate, să fi fost deja blamați și, atunci, nu mai îndrăznesc. Sensibilitatea nu le-a fost utilă, nu este cool, hardcore, i-a cam încurcat și, poate, au ”trecut peste” (o convingere care poate fi extrem de dăunătoare și pe care am auzit-o de multe ori).
Chiar dacă subiectul pare să nu preocupe pe nimeni, totuși voi scrie câteva rânduri.
De ce?
Pentru că dacă unei singure persoane îi va folosi, my job is done.
A ajuta un om = a ajuta un univers întreg.
Iar statisticile la care fac trimitere unele materiale de pe internet, spun că 1 din 5 persoane este foarte sensibilă. Astfel, sunt șanse ca unele idei să fie utile cel puțin unei persoane.
Dreptul este un domeniu, iar atunci când profesezi, devine și un mediu în care trăiești ore bune din viața proprie. Iar în acest mediu sunt persoane – la fel ca în oricare alt domeniu – cu tot felul de convingeri. Sănătoase și… mai puțin sănătoase. Problema este că – similar, prăjiturilor 🤓 – tot ce este mai puțin sănătos este perceput a fi cool, a fi bun (la gust) și, astfel, rapid împrumutat, folosit și forward-at. Însă, pe termen lung, costurile devin extrem de mari, la fel cum este și în cazul prăjiturilor consumate mult prea des.
Astfel, dacă ești posesoarea sau posesorul unei doze de sensibilitate, s-ar putea să nu te simți foarte cool, chiar să te împiedici în ceea ce simți câteodată și, în final, să te resimți după unele interacțiuni în acest mediu (iată un motiv suficient de bun pentru a fi interesat de dezvoltarea personală și de o bună cunoaștere a cine ești).
Dacă am pățit-o? Da.
La capitolul ”sensibilitate”, ”fotografia mea” s-a alăturat probabil multor altora cărora li s-a cântărit doza de sensibilitate deținută și care, după ce au primit o etichetă de tipul ”sensibil(ă)”/”prea sensibil(ă)”, au încercat să înțeleagă dacă problema le aparține sau nu. Și, cu sinceritate, adevărul este de cele mai multe ori undeva… pe la mijloc. Mediul profesional nu este perfect și tot ce putem fiecare dintre noi să facem este să învățăm să nu luăm etichetele ca atare, pentru că ceea ce poate fi perceput ca ”defect”, poate fi o calitate în sine, care merită îngrijită.
Dar ca să avem clar subiectul scrierii de azi, poate ar fi bine să definesc la ce tip de sensibilitate mă refer. Nu?!
Din sensurile oferite în DEX, sensibilitatea despre care scriu aici este cea din zona afectivă, a percepției realității cu acuratețe și emoție față de lume și oameni. Și, de care, poate încercăm să scăpăm, pentru că ni se spune sau ni se oferă modele că așa este mai bine.
Sar puțin… de la ”sensibilitate” la ”empatie”.
Într-o zi de pe la finalul anului 2021, regăseam cuvântul ”empatie” pe un grup profesional de juriști, într-un comentariu. Era folosit cu privire la una din multe situații profesionale în care se poate afla un jurist, în care se reclama lipsa de empatie a colegilor din domeniu.
Nicio surpriză.
De ce? Păi, hai să vedem ce înseamnă empatie.
Mergem din nou la DEX și citim printre altele că empatia ar fi o formă de intuire a realității prin identificare afectivă, o interpretare a eului altora după propriul nostru eu.
Pentru a vedea empatie în interacțiunile cu ceilalți, poate fi necesar să avem puțină sensibilitate proprie, afectivitate proprie. Empatia este o abilitate ce își are originea în sensibilitate. Însă într-un mediu în care sensibilitatea personală nu-i de la capitolul ”cool”, șansele de a găsi empatie scad proporțional, fiind înspre 0.
Și, iată cum afectivitatea personală, sensibilitatea, s-ar putea să fie de folos pentru a putea vorbi de empatie. Dar dacă a fi ”sensibil” nu este acceptabil în mediu, riscăm să ne subjugăm sensibilitatea ca să putem supraviețui…
Soluții?
Dacă deschidem o pagină de internet și căutăm pe Google, în limba maternă, termenii ”jurist” sau ”avocat” alături de ”sensibilitate”, rezultate sunt… nesatisfăcătoare.
Însă dacă vom căuta aceeași termeni, în limba engleză, lucrurile stau muuuuult diferit. Vă îndemn să căutați ”law”, ”counselor”, ”sensitivity”. Există preocupare cu privire la acest subiect. Și multe din ce sunt scrise pot fi interesante și folositoare și pentru juriștii români.
Cum eu scriu din experiența mea, că pe aceasta am trăit-o, închei scrierea de azi cu următoarele 3 idei care pot fi răspunsul meu la întrebarea lansată în titlu și în sondaj:
– A fi sensibil și a fi jurist nu se exclud. Poate că-i puțin dificil câteodată în interacțiunile cu un anumit tip de persoane, însă dacă valorile, interesele și sensul meu sunt în acest domeniu, sensibilitatea nu-i o slăbiciune. Este o calitate, cu atât mai mult cu cât creativitatea include sensibilitatea, iar de creativitate este nevoie și în drept. Apoi, a convinge cere ceva emoție. Dacă nu verbală, măcar scrisă. Oamenii sunt totuși ființe emoționale. Cât despre gestionarea emoțiilor care pot fi mai mari sau mai puțin mari, există tehnici care pot fi învățate. Putem învăța să avem grijă de noi, dacă ne dorim ca a noastră carieră să fie în drept.
– În profesiile liberale, în care se lucrează în mod direct cu clienți, persoane fizice, oamenii simt. Și simt când ești implicat. Până la urmă este despre oameni. Repet: Oamenii sunt ființe emoționale. Și se vor întoarce acolo unde a fost vorba de un serviciu + încă ceva: susținere. Se simte.
– Sensibilitatea poate fi una dintre cele acele calități care poate fi utilă în a găsi locul sau nișa în care să excelezi 🤓 Făcând o paralelă cu ceea ce spuneam referitor la valori în articolul Despre Valori, atunci când o caracteristică personală, nu-și găsește locul și în activitatea pe care o desfășurăm, profesionistul este în pericol, pentru că cea mai semnificativă parte a lui, cine este el ca întreg, ca om, nu-și găsește expresie în activitatea zilnică.
În ”Compasiunea și mintea umană” – cartea care va face subiectul și obiectul părții a III-a și ultima din seria de articole ”Cultura 2022” (pe care le găsești aici și aici) – Paul Gilbert spune că gândirea morală implică adesea conflictul și arată că s-ar fi evidențiat existența a două tipuri de gândire morală:
– una bazată pe reguli, corectitudine și drepturi și
– una bazată pe sentimentele de îngrijorare/grijă pentru ceilalți.
Dreptul ar face parte din prima categorie, pentru că drepturile sunt importante pentru cooperarea și prevenirea exploatării celor slabi de către cei puternici.
În încercarea de a împăca rațiunea cu sentimentele, îndrăznesc să propun o variantă:
Aceea a dreptului ca spațiu în care cei care își găsesc vocația pentru acest domeniu, își manifestă grija față de semeni, cooperând, pentru a se asigura că drepturile fiecărei persoane sunt respectate.
Cum?
Cu sensibilitate și finețe, așa cum spune citatul de la începutul scrierii de azi.
Până data viitoare… Stay curiouS 🤓
