- Primul serviciu de coaching dedicat Juristilor din Romania
- Fondat în anul 2020
- Profesia ta începe cu tine!
De ce Coaching pentru Juriști®?
Pentru că este necesar, util și benefic.
Domeniul dreptului este unul în care își desfășoară activitatea persoane care dincolo de pasiunea cu care abordează aspectele vieții lor profesionale, sunt posesorii unor profesii solicitante. Și aceasta atât prin prisma mediului de muncă în care activează, cât și a responsabilității pe care activitatea fiecăreia dintre profesiile juridice o implică.
A lucra cu noțiuni sau concepte cum sunt cele de ”adevăr”, ”dreptate”, ”echitate”, ”morală” și altele asemenea, concepte importante, ample și care trebuie aplicate și pliate situațiilor juridice concrete, fie în mod public, fie nepublic, însă totuși în contexte procedurale formale, reprezintă provocări profesionale în sens pozitiv, dar pot deveni uneori situații generatoare de stres negativ (distres).
Mulți dintre practicienii dreptului au nevoie să lucreze cu o atitudine deschisă, folosindu-se de creativitate, de ascultarea activă, de calm și concentrare pentru a rezolva probleme.
Însă, tot ei lucrează în foarte multe situații și cu sistemul nervos simpatic mereu în alertă, atenția, gândirea și motivația fiind mereu suprasolicitate, ceea ce implică consum fizic și psihic – intelectual.
Desfășurarea activității profesionale în acest domeniu implică, așadar, atât doze de stres pozitiv, dar și multiple doze nesănătoase de distres, câteodată chiar de mai multe ori în aceeași zi.
Cu privire la acesta din urmă, este susținut științific că pe termen lung stresul negativ favorizează apariția unor tulburări grave care se răsfrâng asupra sănătății psihice și fizice, printre care: anxietate, depresie, tulburări de comportament alimentar, tulburări cardio-circulatorii, tulburări digestive etc.
Pentru optimizare și dezvoltare personală, este important ca practicienii dreptului să-și antreneze:
- creativitatea,
- atitudinea deschisă și prietenoasă,
- abilitatea de a asculta activ,
- motivația,
- calmul și concentrarea asupra problemei de rezolvat, cât și multe altele,
pentru că profesia depinde de acestea.
Pentru menținerea stării de bine și îmbunătățirea acesteia, pentru prevenirea îmbolnăvirilor și pentru limitarea efectelor pe care stresul negativ îl aduce, este important ca practicienii dreptului:
- să recunoască, să reducă sau să elimine factorii de distres prin dezvoltarea unor abilități și însușirea unor tehnici,
- să se asigure că au un echilibru între timpul dedicat profesiei și timpului liber, un program de relaxare individual fiind mai mult decât necesar,
- să învețe să-și recunoască și exteriorizeze emoțiile,
- să învețe autocontrolul etc.
Scriu aceste rânduri din cel puțin două perspective
O perspectivă este cea a persoanei care a practicat o asemenea profesie timp de peste 12 ani și care a fost supusă provocărilor domeniului, cunoscând atât efectele stresului pozitiv, dar și cele ale stresului negativ asupra sănătății.
Însă, scriu și din perspectiva persoanei care cunoaște că există proceduri, metode, tehnici care:
- pot antrena creativitatea, abilitatea de a asculta activ, motivația, calmul și concentrarea asupra problemei de rezolvat;
- pot limita efectele stresului negativ, prin aplicarea lor consecventă ajutându-i pe practicienii dreptului să își desfășoare activitatea profesională în condiții mai bune.
Am inclusiv astfel în acest demers de Coaching pentru juriști® metode și tehnici din coachingul cognitiv-comportamental, gândindu-mă la necesitatea existenței acestuia, la utilitatea și beneficiile pe care le poate aduce practicienilor
- cu vechime în acest domeniu,
- celor care se află la începutul unei cariere juridice, precum și
- celor care sunt încă în curs de finalizare a studiilor juridice și care își doresc să poată practica profesia aleasă, cât mai mult timp, cu împliniri în fiecare dintre dimensiunile importante din viața lor (emoțională, profesională, intelectuală-cognitivă, spirituală, fizică și socială).
Demersul de coaching cognitiv-comportamental este necesar, util și benefic
Atât seniorii dreptului, cât și tineri, merită să se bucure de domeniul profesional ca parte integrantă dintr-o viață plăcută (pleasant life), o viață bună (good life) și o viață cu sens (meaningful life) (concepte care aparțin lui Martin E. P. Seligman – psiholog american, profesor de psihologie, autor, fondator al Psihologiei Pozitive). Iar coachingul cognitiv-comportamental poate susține aceasta prin metodele și tehnicile sale.
Ce cuprinde demersul de Coaching pentru Juriști®?
Procedural, demersul de coaching pentru juriști cuprinde o serie de etape
O etapa premergătoare este reprezentantă de o evaluare pentru a stabili în ce măsură coachingul este adecvat situației clientului, dificultăți(lor) întâmpinate.
Ulterior, se vor stabili obiectivele și planul de coaching, demersul încheindu-se cu evaluarea rezultatelor, prin câteva sesiuni de menținere.
Pe fond, în cadrul demersului de coaching, în funcție de nevoile fiecărui jurist și de obiectivele stabilite, folosind proceduri cognitiv-comportamentale pot fi abordate:
- Optimizarea și dezvoltarea ascultării active, motivației, creativității, calmului și concentrării;
- Stresul – cu accent pe stresul negativ și emotiile functionale vs. emotiile disfunctionale,
- Modalitățile prin care pot fi modificate stările emotionale, astfel încât să reducem sau să eliminăm stresul negativ,
- Abilitățile care au un rol protector asupra sănătăţii etc.
În completarea celor de mai sus, pentru a înțelege și mai bine domeniul coachingului cognitiv-comportamental, dacă nu ai accesat până acum secțiunea Coaching cognitiv-comportamental a paginii, te invit să o accesezi.
Ce este de reținut în mod esențial cu privire la coachingul cognitiv-comportamental ?!
Aspectul cel mai important este că acesta răspunde adecvat nevoilor clienților, pentru că utilizează modele și tehnici validate științific de psihologia cognitiv-comportamentală. Și aceasta este esențial pentru obținerea unor rezultate temeinice, întrucât într-un domeniu (cel al coachingului) aflat încă în plină dezvoltare în România, se face adeseori apel la diverse practici, unele dintre ele nefiind fundamentate științific (obiectiv, centrat pe găsirea de dovezi).
Care este durata sesiunilor de Coaching pentru Juriști®?
În funcție de obiectivele vizate, sesiunile individuale din cadrul demersului de coaching pot avea o durată între 60 – 90 minute/sesiune.
Întrucât în coaching, atingerea obiectivelor fixate se face de regulă în câteva sesiuni, acest tip de suport are o durată scurtă – medie.
Recomandarea este ca demersul de coaching să includă și câteva sesiuni de menținere cu o durată de 40 minute/sesiune.
Prima sesiune de cunoaștere și de evaluare a adecvării coachingului pentru situația clientului este gratuită și are o durată de 30 de minute.
Contactează-mă în vederea stabilirii unei sesiuni GRATUITE de cunoastere!
- Profesia ta începe cu tine!
Te invit să mă urmărești în cadrul podcast-ului Drept la Împlinire,
De asemenea, mă poți urmări pentru câteva minute în cadrul #PODCAST – ului Meseriile Viitorului De la tehnologie la educația pentru viitor – Code Scool Cubes.