De ce ajungem uneori să NU (mai) trăim în acord cu ceea ce știm că este important pentru noi
Now I have come to the crossroads in my life. I always knew what the right path was. Without exception, I knew. But I never took it. You know why? ‘Cause it was too damn hard.
(Am ajuns la răscruci în viața mea. Am știut mereu care era drumul cel bun. Fără excepție, am știut. Dar nu l-am urmat niciodată. Știți de ce? Pentru că era al naibii de greu.)
Fragment din celebrul discurs al lui Frank Slade – interpretat de Al Pacino – în Parfum de femeie (1992)
Timp de citire: 5 minute
Există momente în care știm foarte bine ce este important pentru noi, atât în aria profesională, cât și în cea personală a vieții noastre.
Și totuși, realitatea pe care o trăim arată uneori diferit.
În astfel de momente devine vizibilă diferența dintre identitatea noastră profesională și ceea ce trăim, zi de zi, în realitate.
Nu pentru că nu putem. Nu pentru că nu știm. Ci pentru că între identitate și realitate apare o discrepanță și, uneori, percepem costul schimbării ca fiind prea mare.
Însă, un lucru pe care mulți profesioniști poate că îl ignoră este următorul:
Stresul profesional nu vine doar din volumul de muncă sau presiunea externă.
Vine și din (sau mai ales din) această diferența dintre:
- ce știm că este important pentru noi și
- ce trăim efectiv.
Despre alte cauze ale stresului profesional și despre modalități prin care acesta poate fi gestionat am scris mai detaliat și în acest articol.
Cu cât diferența persistă mai mult, cu atât crește tensiunea interioară.
Nu pentru că ceva „explodează” imediat, ci pentru că, ceea ce aș numi, integritatea internă sau coerența internă (alinierea cu valorile) începe să fie afectată.
Discrepanța identitate – realitate este unul dintre acele lucruri pe care le-am observat adeseori în munca mea cu profesioniști.
Ce este discrepanța dintre identitatea profesională și realitatea trăită
Prin identitate profesională nu mă refer doar la rolul sau profesia unei persoane. Mă refer la ceea ce considerăm important în felul în care lucrăm:
- valorile noastre personale și valorile profesionale pe care vrem să le respectăm în muncă,
- standardele pe care ni le asumăm,
- sensul pe care îl atribuim profesiei și
- modul în care alegem să ne exercităm rolul profesional.
Identitatea profesională ne spune cine credem că suntem în muncă.
Realitatea profesională arată ce susținem, de fapt, prin deciziile și comportamentele noastre zilnice.
Discrepanța identitate – realitate apare atunci când aceste lucruri nu mai sunt reflectate în mod consecvent de deciziile și comportamentele noastre zilnice.
În multe abordări moderne din psihologie, această tensiune apare atunci când valorile unei persoane sunt clare, dar acțiunile sale nu mai merg în mod consecvent în direcția acestor valori.
În acest sens, un exemplu poate fi următorul: să spunem că prețuim autonomia, însă, practic, acceptăm roluri profesionale care nu reflectă aceasta.
Dacă vrei să explorezi mai în profunzime rolul valorilor în deciziile profesionale, am scris despre acest subiect și aici.
Și nu este vorba despre o dramă. Este un fenomen cunoscut în psihologie.
Pentru unii oameni, această discrepanță este suportabilă ani întregi.
Pentru alții, la un moment dat, devine imposibil de trecut cu vederea.
De ce nu trăim în acord cu ceea ce știm că este important pentru noi
În multe situații, problema nu este lipsa de claritate asupra valorilor – sau a ceea ce este important pentru noi – ci dificultatea de a acționa în mod consecvent în direcția lor. Iar aceasta poate avea cauze diferite. M-am oprit în cele ce urmează la cinci dintre acestea.
1. Cultura profesională implicită
O cauză pentru care nu trăim în acord cu ceea ce este important pentru noi are legătură cu ceea ce aș numi o cultură profesională implicită.
Mai exact, nu tot ce ne modelează profesional este vizibil.
Există o cultură profesională implicită – una în care intrăm, funcționăm zi de zi și din care preluăm, adesea în forme subtile, convingeri și așteptări. Și, tocmai pentru că este implicită, de multe ori nici nu o mai punem sub semnul întrebării.
Există principii și reguli scrise privind profesiile pe care le exercităm – unele care ne-au fost poate predate și în școală.
Și există reguli nescrise – unele pe care le descoperim muncind:
- Lucruri care „la noi, se fac așa” – cu subtextul lucruri care ”la noi așa trebuie să se facă.”
- Sarcini ce ajung constant la aceleași persoane;
- Etichete care circulă doar cu ușile închise;
- Așteptări ce nu apar în fișa postului, dar sunt bine subînțelese.
Și când le urmăm mult prea îndeaproape sau exclusiv sau nu le punem deloc sub semnul întrebării, ne putem îndepărta fără să ne dăm seama de noi și ceea ce este important pentru noi în zona profesională.
Astfel, în timp, muncind, ne adaptăm – de multe ori, mai mult decât ar fi sănătos. Ne ajustăm vocea – de multe ori, mai mult decât ar fi sănătos. Preluăm sarcini – de multe ori, mai mult decât ar fi sănătos. Acceptăm direcții profesionale și roluri care pot să nu ne (mai) reprezinte pe deplin.
Și fără să ne dăm seama, diferența dintre ce știm că e important pentru noi și ce trăim în zona profesională începe să crească.
2. Loialitatea
O altă cauză a discrepanței menționate poate avea legătură cu loialitatea.
De cele mai multe ori, rămânem într-un rol profesional care poate nu ni se mai potrivește, însă nu facem aceasta pentru că nu știm ce vrem. Rămânem pentru că ne este greu să dezamăgim.
Această cauză este una pe care o cunosc destul de bine. Și nu doar din lucrul cu profesioniști, ci și din propria mea experiență cu loialitatea.
Loialitatea are multe forme.
- Față de un domeniu.
- Față de oameni – dacă pleci sau dacă ceri schimbări, îți „trădezi” colegii care suferă alături de tine.
- Față de o identitate construită în ani – ”am învățat X ani pentru asta” -adică, o formă de loialitate față de o investiție trecută.
- Față de ideea că „așa se face”.
- Față de un rol în care obții rezultate.
Și tocmai pentru că obții rezultate, plecarea nu e simplă. Nu pentru că nu știi ce e important pentru tine, ci pentru că știi ce implică să alegi diferit.
Loialitatea este o valoare.
Dar, la un moment dat, poate deveni necesar să ne oferim un răspuns la întrebarea:
Sunt loial(ă) doar contextului sau îmi sunt loial(ă) și mie?
În cazul meu, acest prag nu a fost zgomotos. A fost treptat și a devenit tot mai clar. Și când a fost evident, pentru mine nu a fost vorba despre vreo revoltă, ci despre coerență.
3. Perfecționismul sau momentul „potrivit”
Uneori, cauza acestei discrepanțe poate să aibă legătură cu faptul că vrem să facem lucrurile perfect. Adică, să alegem pentru noi
- „la timpul potrivit”,
- când vom avea „suficiente resurse” sau „suficientă siguranță” pentru a ne alinia profesia cu realitatea trăită.
Problema este că acel moment de siguranță absolută nu există, iar așteptarea lui doar adâncește prăpastia dintre cine ești și ce faci.
Pe de altă parte, alegerea a ceea ce este important pentru noi și a o urma adeseori implică schimbări mai mici sau mai mari, care adeseori nu vor decurge ”perfect”.
A schimba este inevitabil… messy și aceasta ne poate speria.
4. Evitarea disconfortului
Uneori nu trăim în acord cu ceea ce este important pentru noi pentru că schimbarea aduce disconfort.
A alege altfel poate însemna:
- conversații dificile,
- incertitudine,
- riscul de a pierde stabilitatea sau validarea primită până atunci.
Iar uneori preferăm disconfortul familiar al situației actuale în locul incertitudinii pe care o aduce schimbarea.
5. Inerția sau tiparele automate
Alteori, pur și simplu continuăm din inerție.
Multe dintre deciziile noastre profesionale nu sunt luate explicit.
Ele se construiesc din pași mici, repetați în timp.
Roluri acceptate temporar devin permanente.
Responsabilități asumate o dată devin așteptări constante.
Și, fără să ne dăm seama, ajungem într-un loc care nu mai reflectă ceea ce este important pentru noi.
O observație importantă
Toate aceste cauze sau mecanisme au ceva în comun: ele nu apar brusc.
Apar treptat, prin adaptări mici, repetate, prin decizii amânate sau tipare repetate.
Iar tocmai pentru că apar treptat, uneori ne este greu să observăm momentul în care diferența dintre ceea ce este important pentru noi și ceea ce trăim începe să crească.
De ce nu rezolvă timpul discrepanța identitate – realitate
Există situații în care timpul ne ajută. Chiar mult.
Dar există și situații în care nu ne ajută, în care nu clarifică. Doar prelungește.
Putem spera că lucrurile se vor așeza de la sine. Că, dacă continuăm și mergem mai departe, diferența dintre ce contează pentru noi în mod fundamental și ce trăim se va diminua.
Uneori se poate întâmpla asta. Alteori, nu.
Pentru că trecerea timpului nu face singură munca pe care noi poate că o evităm.
Trecerea timpului nu pune întrebări în locul nostru și nici nu ne poate ajuta să vedem mai clar ceea ce evităm să privim.
Timpul poate estompa disconfortul. Dar nu rezolvă incongruența sau discrepanța identitate – realitate, pentru că nu schimbă comportamentele fără asumarea conștientă a acțiunilor.
Dacă ne dorim să trăim ceea ce este important pentru noi, asta nu se poate întâmpla în afara unei decizii interne și a unor pași concreți în exterior.
De altfel, există un motiv pentru care timpul, singur, nu rezolvă această diferență.
Creierul nostru nu se schimbă doar pentru că trece timpul sau pentru că acumulăm experiență.
Schimbarea apare atunci când experiența este examinată.
Cercetări experimentale realizate de cercetători de la Harvard Business School arată că reflecția asupra experienței poate avea uneori un impact mai mare asupra învățării decât simpla acumulare de experiență suplimentară.
Fără reflecție, mintea devine doar mai eficientă în a repeta aceleași tipare.
Este important să acționăm, dar este la fel de important să ne gândim, să reflectăm la modul în care am acționat și ce am experimentat, nu doar să continuăm să acționăm fără a reflecta.
Când scriu acesta îmi amintesc de ceea ce aș numi acum un soi de sfat-indicație pe care l-am auzit când activam în domeniul juridic, unul pe care l-am respins intuitiv. Suna așa: „Nu mai gândiți atât!”, cu un subtext destul de evident: ”Faceți repede și gata!”
Ce reduce discrepanța?
Din experiența mea și a celor cu care am lucrat, ceea ce ne poate ajuta să reducem incongruența dintre identitate și realitate este un proces asumat în care, pentru a avea claritate, ne uităm onest la ce spunem că este important pentru noi și ce facem concret, zi de zi.
Nu este vorba despre un proces motivat de urgență, revoltă, decizii impulsive sau optimizare agresivă.
Este un proces de clarificare a valorilor reale, cât și unul de asumare a consecințelor alegerilor noastre sau a unor decizii mai congruente cu ce e important pentru noi, de stabilire a unor pași mici, repetabili, mai aliniați cu ce contează pentru noi.
Este un proces care are ca punct de pornire reflecția cu scopul de a dobândi claritate.
Claritatea este cea care schimbă felul în care trăim și decidem.
Uneori procesul acesta interior ne poate părea dificil, cu atât mai mult cu cât nu ne aduce instant sau imediat rezultatele vizibile pe care de regulă ni le dorim mult. Și poate și de asta amânăm sau evităm să lucrăm la acest nivel, unul unde beneficiul nu este la un click distanță, deci nu ne este foarte la îndemână.
DAR odată parcurs, acest proces produce sau ne (poate) aduce ceva (mai) profund:
- discernământ,
- toleranță la incertitudine și
- capacitatea de a lua decizii aliniate cu ce este important pentru noi.
Iar acestea, în timp, fac diferența, mai ales în profesiile din domenii competitive.
Schimbarea aliniată cu ce este important pentru noi are nevoie de timp și structură
Dacă ai încercat să schimbi ceva într-un mod aliniat cu ce e important pentru tine, dar în cele din urmă ai renunțat, pentru că nu ai observat rezultate, este posibil ca două dintre cauzele frecvente să fi fost la bază. Mă refer la:
- timp insuficient acordat și
- lipsă de structură.
Mulți oameni își doresc schimbări, însă nu toți reușesc. Cei care au rezultate, își dau timp. Adică, au răbdare cu ei.
Un motiv pentru care este nevoie de timp îl reprezintă faptul că noi moduri de funcționare sau comportament sunt susținute de formarea și consolidarea unor noi conexiuni neuronale. Iar, pentru a se forma, acestea au nevoie de repetare – intenție, atenție, efort. Deci, timp. Sau, cu alte cuvinte, creierul nostru are nevoie de timp.
De asemenea, dacă pentru reducerea discrepanței dintre ce e important pentru noi versus ceea ce trăim punem accent DOAR pe motivație – mai ales dacă este externă – este nevoie să fim conștienți că aceasta singură nu este suficientă, întrucât este mai volatilă și este sub influența factorilor externi și interni.
Însă, dacă îmbrățișăm structura – pași mici, repetabili, asumați – aceasta este cea care ne va ține pe drumul alinierii la ceea ce este important pentru noi.
Un instrument pentru claritate
Pornind de la această observație, am creat suportul de lucru „Știu ce e important pentru mine. De ce nu trăiesc asta?”.
Este un instrument de reflecție care te poate ajuta să explorezi diferența dintre ceea ce este important pentru tine și ceea ce trăiești în prezent și să identifici pași mici prin care să începi să reduci această discrepanță. Detalii despre acesta găsești aici.
În munca mea cu profesioniști, nu am întâlnit lipsă de competență
Am întâlnit mai des discrepanță. Nu aș spune neapărat între potențial și succes, ci între identitate și realitate.
De aceea, procesul de lucru pe care eu am ajuns să îl susțin în sesiunile de lucru nu este despre „a deveni mai mult”. Este despre a deveni (mai) coerent cu tine și cu ce este important pentru tine în zona profesională, dar și personală.
Cred că așa îți poți atinge adevăratul potențial – potențialul tău, nu cel pe care cultura profesională, altcineva sau altceva poate că l-a proiectat asupra ta ca profesionist și om.
În unele situații, această claritate apare în urma unui proces personal de reflecție. În altele, ea poate fi susținută într-un cadru de lucru structurat, precum sesiunile de coaching.
În încheiere
Pentru a reduce discrepanța identitate – realitate nu este nevoie de salturi spectaculoase, ci de acele decizii mici, consecvente, aliniate.
Iar uneori, primul pas nu este schimbarea. Este onestitatea.
Pentru că, de multe ori, profesia noastră începe cu felul în care alegem să fim prezenți în ea.
Și, nu în ultimul rând, pentru că uneori a trăi în acord cu ceea ce este important pentru noi presupune și un anumit tip de curaj – uneori profesional, alteori personal și, uneori, chiar moral.
Un minut pentru tine
Nu este necesar să-mi răspunzi. Doar citește întrebările și observă ce devine mai clar pentru tine.
Ce anume din situația mea profesională mă apasă cel mai mult acum?
Dacă lucrurile ar rămâne exact așa încă un an, ce m-ar costa?
Ce simt că evit să clarific, deși știu că ar fi important?
Dacă îți este util să mergem un pas mai departe sau dacă ai nevoie de o clarificare, îmi poți scrie completând formularul de mai jos.
Dacă te interesează tema aceasta, s-ar putea să îți fie utile și:
- Articolul despre gestionarea stresului profesional,
- Articolul despre rolul valorilor în deciziile profesionale,
- pagina despre consiliere vocațională, iar
- dacă ești jurist, pagina dedicată: Coaching pentru Juriști®.
Foto articol: arhivă personală – Cluj, 2026.
