Despre miturile perfecțiunii și curajul de a rămâne om în ceea ce faci.
Timp de citire: ~3 minute
De-a lungul timpului, atât în experiența mea profesională, cât și în sesiunile de lucru cu clienții, am întâlnit aceeași tensiune:
Dorința de a fi un profesionist bun și teama că a fi om în context profesional ar putea fi o slăbiciune.
Această tensiune nu apare dintr-o întâmplare. Ea izvorăște din mituri, așteptări și modele profesionale pe care le-am interiorizat fără să le punem suficient sub semnul întrebării.
Astăzi cred tot mai mult că nu trebuie — și nu e sănătos — să (mai) profesăm sau să (mai) trăim așa.
Mitul „expertului impecabil”
Pentru câțiva ani buni, am purtat roba de avocat. Am profesat într-un mediu în care emoția era adesea percepută ca o slăbiciune, iar unele figuri de autoritate păreau de neatins.
Pe drumul acelor ani, am înțeles că eu prețuiesc emoția și conexiunea umană mult mai mult decât un anume statut sau măștile de „expert infailibil”.
Fac referire la experiențele pe care le-am trăit nu ca să arăt cu degetul către mediul juridic (cu atât mai mult cu cât, există în acest mediu, cât și în altele, și profesioniști care nu au uitat să fie oameni, pe unii dintre aceștia, întâlnindu-i), ci pentru că pe mine m-a ajutat să înțeleg mai bine ce îmi doresc de la viața și munca mea, ce fel de profesionist — și ce fel de om — nu sunt și nu (mai) vreau să devin.
Mai mult, cred că umanitatea în profesie este esențială.
Vulnerabilitatea nu e slăbiciune
Am avut și am privilegiul să interacționez cu tineri absolvenți în diverse profesii — drept, psihologie, medicină, arhitectură. Cu unii, am plăcerea să lucrez ca și coach.
În rândul lor, am observat ceva comun:
O frică subtilă, alteori mai evidentă, de a-și arăta umanitatea lor în profesia lor.
Una dintre întrebările importante pe care am auzit-o este:
„Dacă am de gestionat propria mea anxietate, înseamnă că nu sunt bun pentru profesia asta?”
Răspunsul meu este simplu: nu.
1. E OK să fii om. Diploma de jurist, medic sau psiholog nu anulează emoția sau biologia umană. Emoțiile — inclusiv anxietatea — pot fi semnale și informații, nu defecte profesionale.
Ideea că un profesionist trebuie să fie perfect, impecabil din toate punctele de vedere și exclusiv / extrem de rațional este, din perspectiva mea, un mit periculos. Un mit care poate duce la burnout și la ceea ce aș numi practici inumane.
Am explorat mai pe larg legătura dintre identitatea profesională și stresul asociat acesteia într-un articol anterior, pe care îl poți citi aici:
Între identitatea profesională și stresul asociat acesteia.
2. Vulnerabilitatea poate fi o resursă. Empatia nu se învață doar din cărți; ea se trăiește în relație cu ceilalți.
În psihologie, cât și în coaching, relația și autenticitatea sunt esențiale — ele sunt vehiculul schimbării.
În lumea dreptului, adesea rece, pot aduce un necesar strop de umanitate. Mai ales că dreptul este – sau ar trebui să fie – (și) despre bunătate…
În medicină, empatia nu vindecă în locul tratamentului, însă contează în felul în care medicina ajunge la un om. Un om real. Pentru că relația medic–pacient, prezența umană pot influența în mod real încrederea, aderența la tratament și contextul psihologic și biologic în care are loc vindecarea.
În arhitectură, empatia nu înlocuiește competența tehnică, dar am observat adeseori cum influențează profund felul în care spațiile sunt gândite și trăite. Arhitectura nu este doar despre clădiri, ci despre oameni, viața lor și starea pe care un spațiu o susține sau o afectează/perturbă/dezechilibrează. Sau, cu alte cuvinte, empatia ajută la crearea unor spații ce nu sunt doar funcționale sau estetice, ci mai ales locuibile — adică, spații care țin cont de oameni, nu doar de planuri și cote „bifate” la minim, după cum ”se cere de beneficiar” ori prevede un normativ.
3. Integritatea e mai importantă decât imaginea. Un profesionist (cât de cât) matur știe că limitele sănătoase — inclusiv amânarea unei întâlniri pentru a fi prezent cu adevărat — sunt o dovadă de respect, nu de slăbiciune.
Umanitate în profesie — o necesitate, nu un lux
Nu ai nevoie — și nu este nevoie — să fii un munte de gheață ca să fii un bun jurist, arhitect, medic sau psiholog. Dimpotrivă — e nevoie și de (ceva) inimă.
Și dacă simți că un mediu profesional nu mai este pentru tine, nu trebuie să rămâi acolo doar pentru că ai o diplomă.
Mulți oameni rămân în profesii sau contexte care nu li se mai potrivesc pentru că au investit ani, efort și și-au construit identitatea într-o direcție, simțind că ar „pierde” tot dacă ar alege alt drum.
Eu cred că nu există timp pierdut — ci doar drumuri care, uneori ceva mai pe ocolite, ne duc către noi, înapoi la noi sau mai aproape de noi și de cine suntem.
Suntem în anul 2026 (!) — iar profesia ta începe cu cine ești tu, nu cu ce pare sau ți se sugerează că trebuie să fii ori să rămâi.
Cred tot mai mult că umanitatea în profesie nu este un bonus sau un „lux”, ci o componentă esențială a maturității profesionale.
Profesiile funcționează mai bine atunci când nu sunt decuplate de umanitate. Dar și profesioniștii — aș spune, mai ales profesioniștii!
Pentru că unii dintre ei devin mai prezenți și mai buni în ceea ce fac atunci când rămân conectați la propria lor umanitate!
În loc de concluzie, o invitație la umanitate
La începutul acestui an – și nu doar a acestui an – te invit să alegi umanitatea în locul perfecțiunii afișate.
Cei care au dărâmat bariere în diverse domenii profesionale sau de activitate nu au făcut-o din aspirație spre infailibilitate, ci din curajul de a fi oameni în chiar acele sisteme care cereau parcă în mod automat „expertiză fără emoție”.
Să ne dăm voie să fim buni profesioniști și oameni în același timp.
Mult succes în cariera ta!
Un minut pentru tine
Nu este necesar să-mi răspunzi. Doar citește întrebările și observă ce devine mai clar pentru tine.
Ce anume din situația mea profesională mă apasă cel mai mult acum?
Dacă lucrurile ar rămâne exact așa încă un an, ce m-ar costa?
Ce simt că evit să clarific, deși știu că ar fi important?
Dacă îți este util să mergem un pas mai departe sau dacă ai nevoie de o clarificare, îmi poți scrie completând formularul de mai jos.
Foto articol: arhivă personală.
